QIGONG-ul ILUMINĂRII
(WuJI Gong)
Ce este
Qigong-ul (Chi Kung) este un sistem chinezesc antic de cultivare a sănătății, vitalității și longevității, dar și un sistem de evoluție spirituală.
Bazat pe principiile clasice ale Taoismului, Qigong-ul oferă o cale de autocultivare ce presupune armonia între toate aspectele ființei umane (fizic, mental și spiritual), armonia cu natura și progresul constant și natural.
WuJi Gong este o formă de qigong cunoscută la noi sub denumirea de Qigong-ul Iluminării. Acest sistem a fost creat cu circa 800 de ani în urmă de către maestrul chinez Chang San Feng, iniţiatorul sistemului Tai Chi, care sălăşluia în celebrul Munte Wudang.
În China, QiGong-ul IIuminării a fost păstrat secret timp de 800 de ani, deoarece a fost considerat prea puternic pentru a fi dezvăluit unui public neantrenat. Din fericire, timpurile s-au schimbat. Acestă formă secretă a fost făcută publică, devenind accesibilă şi in occident, datorită medicului şi maestrului chinez Zhu Hui.El a invatat-o de la Li Tong, un maestru taoist de 106 ani, care a trait pe muntele Wudang.
Forma cuprinde 13 mişcări: o secvenţă de 12 mişcări pentru Pământ şi o mişcare pentru Cer, care se execută de 10 ori în fiecare dintre cele 5 direcţii. Structura formei încorporeaza fiecare aspect al teoriei Tao: canalele energetice Yin-Yang, cele 5 elemente (pământ, apă, foc, lemn şi metal), organele vitale, ciclurile sezoniere, feng shui, cele 8 trigrame din Pakua (Bagua), alchimia interioară, rezonanţa microcosmos-macrocosmos, etc.
WuJi Gong fost conceput să capteze energia subtilă, pranică, sau fluxul de chi (forţa vieţii) şi să îl infuzeze în corpul uman. Forma colectează chi-ul dincele cinci direcţii sacre - Nord, Sud, Est, Vest si Centru - cu ajutorul unor mişcări graţioase în spirală. Aceasta face ca energii foarte armonioase şi bine echilibrate din mediu să fie integrate în corpul fizic şi energetic al practicantului.
QiGong-ul Iluminării dizolvă gradat toate straturile de tensiuni din corpul fizic şi energetic şi deschide un spaţiu interior profund în trupul tău, în care Spiritul Originar se poate revela. Acest spaţiu interior se numeşte “WuJi” (Supremul Necunoscut).
Avantajele practicarii
Este o formă de qigong uşor de învăţat, care durează 15 minute (forma scurtă, doar 5 minute)!
Este ideală pentru integrarea în practica regulată zilnică, mai ales pentru oamenii ocupaţi.
Poate fi practicată de orice persoană, începând de la 7 ani în sus şi chiar de persoane de vârsta a treia.
Nu este necesară o experienţă prealabilă în practica tai chi sau qigong.
Spaţiul necesar practicii este mic – o suprafaţă de aproximativ 1 mp este suficientă.
Acesta formă nu presupune efort fizic, ci doar mişcări line şi armonioase pentru activarea corpului energetic.
Deşi forma a fost concepută iniţial în scopul atingerii Iluminării, are şi multe efecte benefice în planul sănătăţii.
Medicul chinez Zhu Hui, care a adus WuJi Gong în occident, s-a vindecat de cancer prin practica acestei forme. El a înfiinţat o clinică în China unde trata prin această metodă mai mult de zece tipuri de afecţiuni cronice, în special boli de inimă, hipertensiune arterială, rinichi slăbiţi sau deficit de chi.
Forma este atât de simplu de practicat, încât nu solicită gândirea. Acestă stare de "non-gândire" este una dintre condiţiile care permit procesului de Iluminare să se desfăşoare în mod natural.
Practica regulată a WuJi Gong adânceşte sentimentul extatic de pace, senzaţia de reîntoarcere la adevăratul Sine.
Această formă de qigong are avantajul unei linii neîntrerupte de maeştri. Aceasta înseamna că, atunci când o practici, beneficiezi de Chi-ul tuturor maeştrilor care au practicat aceasta formă înaintea ta, începând cu legendarul nemuritor Tao, Chang San Feng, maestrul fondator.