Ai fost vreodata in situatia de a ajuta un om care avea nevoie de tine si mai apoi sa te simti superior?
Poate ai si gandit: " Uite cat bine i-am facut, uite cat de bun sunt eu…iar el/ea nici macar nu mi-a fost recunoscator! "
Dar …ti-ai pus vreodata intrebarea daca nu esti tu cel care aveai nevoie de acea persoana pentru a face o fapta buna sau pentru a te simti mai bun?
Hai sa-ti povestesc o experienta pe care am trait-o in vizita la o casa de copii mai… speciali.
Am fost invitata sa sustin un concert terapeutic cu boluri tibetane la o asociatie care se ingrijeste de copii abandonati de parinti si cu diferite grade, mai mici sau mai mari, de traume psihice sau fizice.
Mi-am luat cu mine tot echipamentul pentru sesiuni terapeutice de grup: cateva boluri tibetane, cateva tipuri de clopotei, bolurile de cuart si un gong.
De indata ce am pasit in acel spatiu, am fost intampinata de o trupa de copii a caror limba nu o intelegeam, dar care s-au repezit ca niste voinici sa care singuri bagajele grele cu instrumente.
Ajunsi in poenita din livada de ciresi, s-au asezat cuminti in cerc, privind cu mare atentie la acele obiecte metalice "stranii" pe care le adusesem cu mine pentru concert.
I-am rugat pe toti sa se intinda in iarba, cu fata spre cer si sa isi cheme fiecare ingerasii pazitori. Una dintre fetite a inceput sa il invoce intr-o italiana fluenta pe ingerul ei preferat, care nu era nimeni altul decat arhanghelul Mihail!
In timp ce copiii se relaxau la sol, am trecut cu bolurile cantatoare printre ei, lucrand cu sunete vindecatoare. Pe chipurile lor era un zambet de impacare atat de special, de parca atinsesera acel taram launtric de pace si liniste profunda in care rareori ne odihnim.
Si cerul se reflecta atat de senin in ochii lor...
Atunci am inteles ca ei erau acolo pentru a vindeca ceva din fiinta mea si nu eu acolo pentru a-i vindeca pe ei. In clipa aceea i-am vazut ca niste ingeri vindecatori.
Dupa concert, i-am invitat sa bata in gongul agatat in copac. La inceput timizi, usor au prins curaj si cei care reuseau sa scoata sunetul cel mai tare erau incurajati cu aplauze de toti ceilalti.
Chiar si copii mai retrasi, care aveau probleme de comunicare, s-au prins in joc si s-au deschis cu multa bucurie fata de sunet si fata de tot grupul.
Vazandu-i atat de entuziasmati, i-am invitat sa cante si la bolurile de cristal (pe care, in sinea mea, imi era tare teama sa nu le sparga). Dar… surpriza ! Copii le-au atins atat de delicat …
Apoi, s-au descurcat neasteptat de bine si la chanting! Poate sa para un fapt banal, dar iti povestesc aici de copii cu traume psihice, cu deficiente fizice sau cu probleme de comunicare, unii dintre ei cumva desprinsi de lumea aceasta „reala”.
Niste suflete curate, scutite de povara unei minti prea incalcite si intelectuale, mi-au oferit in dar o experienta de neuitat.
Am plecat din acel loc cu o stare atat de implinitoare, incat mi-am pus intrebarea:
Oare cei pe care ii ajut sunt cei care au nevoie de mine sau eu sunt cea care am nevoie de ei ?
Poti vedea mai jos o poza cu grupul de copii. Le multumesc celor care m-au invitat sa-i vizitez si mi-au oferit o experienta atat de speciala.
Sper ca atmosfera surprinsa in imagine sa iti arate cat de frumoasa e lumina din aceste suflete curate.
Acum, te rog gandeste-te la oamenii de care ai avut nevoie sa ii ajuti pentru a creste tu, pentru a fi mai bun.
Daca ai avut ceva de invatat dintr-o astfel de experienta, te rog sa imi impartasesti intr-un comment.
Cu bine,
Shirin Shanti
Copii de la Asociatia Umanitara "Il Chicco" din Iasi
RSS Feed
