Era odata un om pe nume Izu care, renuntand la bogatiile acestei lumi si hotarand sa se intalneasca pe sine insusi, se cuibari in inima muntilor Himalaya, avand la el doar un bol din lemn, o lingura si o tunica veche.
Aici, pe un platou pietros, el inchidea adesea ochii, ascultand glasul pasarilor, suierul vantului si vuietul apelor cascadei din apropiere. Asa trecura luni si ani. In liniste asculta si medita la mesajele tainice ale elementelor naturii.
Pana intr-o buna zi cand Izu, care ajunsese la un grad inalt de concentrare si de traire a tuturor sunetelor din jur, simti cum inima i se extinse cuprinzandu-i tot pieptul. Simti o presiune care era placuta si dureroasa in acelasi timp. Nemaiputand rezista, deschise gura pentru a striga, dar nu putu sa scoata niciun sunet.
Presiunea continua sa creasca si cand durerea ajunse insuportabila, vazu in fata sa un dragon galben urias care iesea din pamant. Izu, paralizat de frica, nu se misca. Dragonul sufla foc peste bolul din lemn pe care Izu il folosea pentru mancare, umplandu-l cu un lichid auriu si transformandu-l intr-un vas din metal stralucitor.
Apoi, dragonul ii spuse lui Izu: "Tu esti acela care a stiut sa pastreze cel mai bine in interior sunetele vietii si ale mortii, ale dragostei si ale urii, ale luminii si ale intunericului. De aceea, in numele zeitatilor cunoasterii, iti daruiesc acest vas capabil sa transmita senzatiile cele mai incredibile, sa iti miste inima si sufletul."
(autor necunoscut)
RSS Feed
