De multe ori miracolele se afla chiar sub nasul nostru. Dar poate ne lipseste atentia sau rabdarea pentru a le observa. Sau chiar acea curiozitate pe care o aveam pe vremea cand eram copii.

Te-ai intrebat vreodata ce anume face ca ceea ce rostesti sau canti sa ajunga la urechea altcuiva? Sau te-a interesat sa stii vreodata in ce mod sau forma se misca sunetul prin aer ? Sau de ce un instrument muzical (precum un gong, un bol, sau o toba) produce vibratii in obiectele din jur sau chiar in fiinta ta?

Intr-o zi de vacanta ma distram in casa cantand la bansuri – un flaut din bambus, indian, despre care legendele spun ca era flautul lui Krishna.

In timp ce repetam un cantecel, aud un sunet diferit de cel al flautului si care ma acompania periodic. La trei metri distanta, un bol cantator din cristal suna de unul singur, fara ca cineva sa il atinga cu ceva. Dar dintre toate notele pe care le cantam la flaut, bolul vibra la una singura. Era nota pentru care bolul fusese calibrat si care raspundea doar unei anume note de pe flaut.

Dar ce anume a facut ca un bol aflat la distanta sa ma acompanieze ? Vreun spiridus din aer, ceva ?

Desigur ca nu era vorba de ceva mistic, ci de principiul rezonantei, adica starea de vibratie in care intra bolul atunci cand in contact cu el vine o unda sonora cu o frecventa egala sau apropiata de frecventa proprie a bolului.

Ti se pare simplu sau complicat? Mie mi se  pare un miracol.

Sau te-ai intrebat vreodata in ce mod anume se misca sunetul prin aer pana sa ajunga la urechea ta?

De la fizicieni am aflat ca, pentru ca sunetul sa se deplaseze dinspre sursa care il genereaza, fiecare atom sau molecula care se afla in calea lui este implicat in transmiterea sa. Daca l-am putea vedea cu ochiul liber, sunetul ne-ar aparea sub forma unei sfere a carei suprafata "palpaie" datorita moleculelor de aer care vibreaza la unison.

Acest lucru a fost pus in evidenta de cercetatori in domeniul cimaticii (stiinta care studiaza forma sunetului si impactul acestuia asupra materiei).

Iata aici o imagine care pe mine m-a facut sa exclam : "Cee minunatie!"

                                                                                     Sursa imaginii: www.cymascope.com


Mai mult, cercetatori din domeniul cimaticii sustin ca sunetul are si o componenta electromagnetica, adica lumina! Ceea ce inseamna ca daca am fi capabili sa vedem forma sunetelor, am vedea in aer sfere de lumina!

Nu-i asa ca asta poate fi numita o minunatie?

Tot datorita Cimaticii, a devenit posibila transpunerea in imagini a geometriei sunetului generat de vocea umana.

Iata aici o imagine a vocii unei artiste japoneze, pe nume Izumi Watanabe. Fotografia a fost obtinuta cu ajutorul unui aparat de laborator numit Cimascop.

                                                                                 Sursa imaginii: www.cymascope.com


Dupa cum poti observa, formele luate de "amprenta" sonora a vocii umane arata ca o mandala sau sfera colorata! E minunat, nu-i asa ?

Am avut si eu curiozitatea sa fac un mic experiment cimatic cu ajutorul unui bol tibetan. Desi nu am avut la dispozitie aparatura care sa demonstreze modul de deplasare a sunetului in aer, am reusit sa fotografiez imaginea vibratiilor bolului, pe care le-am pus in evidenta cu ajutorul apei si luminii.

Iata ce forme frumoase au rezultat la o simpla lovitura a bolului cu un bastonas.

                                                   Sursa imaginii: www.soundsoftibet.com/boluri-tibetane--imagini


Tot ceea ce ne inconjoara, chiar daca poate sa para un fapt banal sau simplu explicabil de un principiu al fizicii, poate fi vazut ca un univers miraculos. Insa asta depinde de modul in care alegi sa il privesti.

Scrie-mi te rog la comentarii impresiile tale despre articol sau povesteste-ne si tu ceva despre micile miracole pe care le-ai intalnit in calea ta.

Pe curand,

Shirin Shanti

    Ai fost vreodata in situatia de a ajuta un om care avea nevoie de tine si mai apoi sa te simti superior?

    Poate ai si gandit: " Uite cat bine i-am facut, uite cat de bun sunt eu…iar el/ea nici macar nu mi-a fost recunoscator! "

    Dar …ti-ai pus vreodata intrebarea daca nu esti tu cel care aveai nevoie de acea persoana pentru a face o fapta buna sau pentru a te simti mai bun?

    Hai sa-ti povestesc o experienta pe care am trait-o in vizita la o casa de copii mai… speciali.

    Am fost invitata sa sustin un concert terapeutic cu boluri tibetane la o asociatie care se ingrijeste de copii abandonati de parinti si cu diferite grade, mai mici sau mai mari, de traume psihice sau fizice.

    Mi-am luat cu mine tot echipamentul pentru sesiuni terapeutice de grup: cateva boluri tibetane, cateva tipuri de clopotei, bolurile de cuart si un gong.

    De indata ce am pasit in acel spatiu, am fost intampinata de o trupa de copii a caror limba nu o intelegeam, dar care s-au repezit ca niste voinici sa care singuri bagajele grele cu instrumente.

    Ajunsi in poenita din livada de ciresi, s-au asezat cuminti in cerc, privind cu mare atentie la acele obiecte metalice "stranii" pe care le adusesem cu mine pentru concert.

    I-am rugat pe toti sa se intinda in iarba, cu fata spre cer si sa isi cheme fiecare ingerasii pazitori. Una dintre fetite a inceput sa il invoce intr-o italiana fluenta pe ingerul ei preferat, care nu era nimeni altul decat arhanghelul Mihail!

    In timp ce copiii se relaxau la sol, am trecut cu bolurile cantatoare printre ei, lucrand cu sunete vindecatoare. Pe chipurile lor era un zambet de impacare atat de special, de parca atinsesera acel taram launtric de pace si liniste profunda in care rareori ne odihnim.

     Si cerul se reflecta atat de senin in ochii lor...

    Atunci am inteles ca ei erau acolo pentru a vindeca ceva din fiinta mea si nu eu acolo pentru a-i vindeca pe ei. In clipa aceea i-am vazut ca niste ingeri vindecatori.

    Dupa concert, i-am invitat sa bata in gongul agatat in copac. La inceput timizi, usor au prins curaj si cei care reuseau sa scoata sunetul cel mai tare erau incurajati cu aplauze de toti ceilalti.

    Chiar si copii mai retrasi, care aveau probleme de comunicare, s-au prins in joc si s-au deschis cu multa bucurie fata de sunet si fata de tot grupul.

    Vazandu-i atat de entuziasmati, i-am invitat sa cante si la bolurile de cristal (pe care, in sinea mea, imi era tare teama sa nu le sparga).  Dar… surpriza ! Copii le-au atins atat de delicat …

    Apoi, s-au descurcat neasteptat de bine si la chanting! Poate sa para un fapt banal, dar iti povestesc aici de copii cu traume psihice, cu deficiente fizice sau cu probleme de comunicare, unii dintre ei cumva desprinsi de lumea aceasta „reala”.

    Niste suflete curate, scutite de povara unei minti prea incalcite si intelectuale, mi-au oferit in dar o experienta de neuitat.

    Am plecat din acel loc cu o stare atat de implinitoare, incat mi-am pus intrebarea:

    Oare cei pe care ii ajut sunt cei care au nevoie de mine sau eu sunt cea care am nevoie de ei ?

    Poti vedea mai jos o poza cu grupul de copii. Le multumesc celor care m-au invitat sa-i vizitez si mi-au oferit o experienta atat de speciala.

    Sper ca atmosfera surprinsa in imagine sa iti arate cat de frumoasa e lumina din aceste suflete curate. 

    Acum, te rog gandeste-te la oamenii de care ai avut nevoie sa ii ajuti pentru a creste tu, pentru a fi mai bun.

    Daca ai avut ceva de invatat dintr-o astfel de experienta, te rog sa imi impartasesti intr-un comment.

   
    Cu bine,

    Shirin Shanti

 Era odata un om pe nume Izu care, renuntand la bogatiile acestei lumi si hotarand sa se intalneasca pe sine insusi, se cuibari in inima muntilor Himalaya, avand la el doar un bol din lemn, o lingura si o tunica veche.

Aici, pe un platou pietros, el inchidea adesea ochii, ascultand glasul pasarilor, suierul vantului si vuietul apelor cascadei din apropiere. Asa trecura luni si ani. In liniste asculta si medita la mesajele tainice ale elementelor naturii.

Pana intr-o buna zi cand Izu, care ajunsese la un grad inalt de concentrare si de traire a tuturor sunetelor din jur, simti cum inima i se extinse cuprinzandu-i tot pieptul. Simti o presiune care era placuta si dureroasa in acelasi timp. Nemaiputand rezista, deschise gura pentru a striga, dar nu putu sa scoata niciun sunet.

Presiunea continua sa creasca si cand durerea ajunse insuportabila, vazu in fata sa un dragon galben urias care iesea din pamant.  Izu, paralizat de frica, nu se misca. Dragonul sufla foc peste bolul din lemn pe care Izu il folosea pentru mancare, umplandu-l cu un lichid auriu si transformandu-l intr-un vas din metal stralucitor.

Apoi, dragonul ii spuse lui Izu: "Tu esti acela care a stiut sa pastreze cel mai bine in interior sunetele vietii si ale mortii, ale dragostei si ale urii, ale luminii si ale intunericului. De aceea, in numele zeitatilor cunoasterii, iti daruiesc acest vas capabil sa transmita senzatiile cele mai incredibile, sa iti miste inima si sufletul."

(autor necunoscut)